Se afișează postările cu eticheta inghetata cu dulce de leche. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inghetata cu dulce de leche. Afișați toate postările

26 iulie 2011

Inghetata cu pepene galben, dulce de leche si cirese confiate

Zice-se ca pepenele galben are asa o disponibilitate genetica de a obtine o varietate de arome. Cercetarile sunt la inceput. Or fi ! Dar o inghetata cu pepene galben care sa surprinda maxim aroma intensa a acestuia in starea lui naturala e deja infaptuita aici ! Cercetarea asta e incheiata, omologata, ce certificat de calitate garantat pe barbita si burtica lu fii-miu si ofc pe mustatile :)) noastre ! Unde mai pui ca te scapa de orice stres de pe fata pamantului, ca-n clipele alea cand savurezi aceasta minunata inghetata ce-l contine, timpul sta in loc, iar totul e roz de portacaliu si ademenitor. Ingredientele pentru cea mai buna inghetata cu pepene galben vi le desfasor mai la vale, cu mare bagare de seama si va conjur sa o-ncercati! Veti fi panditi, vanati, amenintati daca va indreptati spre recipientul cu inghetata fara sa umpleti cupele pentru toate capeteniile casei voastre.. si uite asa se duce pink-ul de mai devreme ;) Si cand umplii cupele iar, e nunta mare cu intregul alai de arome... Parol !



First, sapati dupa miez intr-o jumatate de pepene galben, sa tot obtineti 600 grame pulpa. Il treceti prin furia blenderului si varsati pulpa astfel obtinuta intr-un recipient. Dar inainte de a-l baga in congelator blagosloviti pulpa cu: 1 lingura esenta de vanilie, 1 lingurita esenta de migdale si 1 lingura esenta de rom! Eu am adaugat si o picatura colorant alimentar wilton portocaliu. Amestecati bine si bagati recipientul in congelator, timp in care va ocupati de restul ingredientelor.


Mai cu seama, puneti la incalzit 300 ml lapte cu 200 grame zahar. Mixati 3 galbenusuri cu 1 lingura cu varf dulce de leche, cat sa se incorporeze ingredientele. Dulcele de leche e cel pe care l-am preparat pentru reteta de Cheesecake, asa ca aveti planul de bataie acolo.


Apoi turnati laptele usor caldut peste galbenusurile mixate. Vasul cu toate ingredientele astea se intoarce iar pe foc - unul potrivit sa fie, amestecandu-le continuu cu o lingura de silicon sau lemn pana compozitia capata consistenta, avand grija sa nu se imbranzeasca. Eu am adus-o pana la punctul de fierbere si chiar un minut dupa am tinut-o pe foc amestecand mereu.. si totul a fost perfect! Apoi lasati compozitia asta la racit. Cam 30 minute cred ca i-am dat bilet de voie vasului pe gresia rece..

Separat mixati 200 ml frisca lichida (Hulala am folosit eu) si usor turnati peste frisca compozitia de mai sus, incorporand ingredientele.


Scoateti recipientul cu pulpa de pepene galben din congelator si impartasiti-o compozitiei formate in etapa anterioara. Amestecati cu grija savoarea care va imbata simturile inca din etapa asta, varsati amestecul format in recipient si puneti-l iar in congelator pentru 30 minute. Apoi scoateti cuva aparatului de inghetata de la rece, varsati continutul recipientului in ea, si lasati masinuta de inghetata sa-si faca treaba pentru 30 minute.



Dupa, incorporati in inghetata 100 grame cirese confiate, varsati iar inghetata in recipient si dositi-o in congelator cam pentru 30 minute pentru o inghetare completa !


Noi am servit-o imediat, pentru ca aparatul meu de inghetata e destul de functional inca, iar partea de jos a cuvei ma lasa sa ma rasfat cu o inghetata pe cinste dupa acele 30 minute, in acest caz vorbesc de minunatia asta:


Et voila!  
Un complet de arome, care te poate trimite-n judecata daca nu cedezi din inghetata ta altora ;)



O vraja mai mare ca aceasta savoare nu veti mai intalni clar ! 
E o inghetata mirobolanta ce va fermeca pe vecie simturile  intr-o zi minunata de vara !