Se afișează postările cu eticheta mousse de ciocolata alba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mousse de ciocolata alba. Afișați toate postările

10 iulie 2012

Mousse de ciocolata


Spuma de ciocolata/ sau mousse-ul de ciocolata na, e una din dulcegariile care-mi inghenuncheaza trairile cand vine vorba de drogul asta pacatos. Si desi n-o sa cititi aici cuvinte precum clocot & fire, o combustie tot o sa se petreaca in sufletul stomacului vostru de n-o s-o uitati pe vecii vecilor.. fiori de raceala si-o patima nebuna dupa spuma asta.. Daca o veti pune in aplicare veti vedea ca ce-mi turuie mie gura nu-i gluma nicicăcum dom'le, o nuu! Arome, culoare cu non-culori, parfumuri complementare si-o pata aprinsa, dulce acrisoara, de roze..

Notati asa:
100 grame ciocolata alba (nu folositi de menaj),
100 grame ciocolata neagra (de buna calitate),
300 grame frisca lichida,
2 albusuri + optional 2 galbenusuri,
60 grame zahar,
1 lingurita esenta de menta,
1 lingurita esenta de vanilie
100 grame coacaze - ale mele au fost usor congelate ;)


Topiti la microunde timp de 1 minut - in vase separate - ciocolata alba / neagra, apoi lasati-le putin la racit. Mixati frisca lichida (Hulala am folosit eu). Am discutat ieri principiile acestei miscari.. da le reiau ;) Ca regula generala, frisca se tine in frigider, nu congelator, nu camara. Nu aveti nevoie de intaritor de frisca, de la sine putere se lasa batuta de mixer, parol! Daca o mixati prea mult - nu se taie dom'le, ci pur si simplu consistenta i se transforma intr-un fel de burete din ala sponge din cauza aerului prea mult incorporat. Ok, da? Frisca se mixeaza de regula pe aceeasi putere - de la inceput pana la sfarsit - si in aceeasi directie.. suficient cat sa obtineti din partea ei un varf usor indoit la vedere atunci cand scoateti telul sau paletele mixerului din ea. Sa fie o idee mai batoasa decat spuma de barbierit ;)

Intr-un alt vas - mixati foarte bine albusurile de ou cu zaharul si daca nu aveti oaresce greturi adaugati si galbenusurile si mai mixati putin cat sa le incorporati.. eu n-am greturi, deci le-am pus ;) Turnati ouale mixate cu zaharul in vasul ce contine frisca batuta, incorporati doar putin cu spatula ingredientele, avand grija ca sa nu-i permiteti aerului sa patrunda prea mult in compozitie, apoi impartiti in doua vase amestecul obtinut

Intr-unul turnati ciocolata neagra + esenta de vanilie si incorporati usor cu spatula.. iar in celalalt ciocolata alba, esenta de menta si incorporati. Apoi construiti puzzle-ul.. in pahare, sau cescute Emile Henry, sau ce vreti voi - o lingura cu mousse de ciocolata alba, o alta cu mousse de ciocolata neagra si tot asa... iar printre ele bobite de coacaze - aroma mai complementara nu exista parol, iar deasupra un motz de ciocolata rasa, coacaze  si cam gata, tadam! O dati la rece si o serviti dupa o ora - doua asa.. E nebunie curata! Spumoasa, fina, dulce si parfumata de numa!

Ralu, esti pe faza, da? Maine revin c-o chestiune existentiala; v-as zice azi da trebuie sa onorez o invitatie in parc cu rolele ;), da musai dupa ce ma dreg c-un smoothie si sparg intre dinti o galeata cu gheata!