10 iulie 2012

Mousse de ciocolata


Spuma de ciocolata/ sau mousse-ul de ciocolata na, e una din dulcegariile care-mi inghenuncheaza trairile cand vine vorba de drogul asta pacatos. Si desi n-o sa cititi aici cuvinte precum clocot & fire, o combustie tot o sa se petreaca in sufletul stomacului vostru de n-o s-o uitati pe vecii vecilor.. fiori de raceala si-o patima nebuna dupa spuma asta.. Daca o veti pune in aplicare veti vedea ca ce-mi turuie mie gura nu-i gluma nicicăcum dom'le, o nuu! Arome, culoare cu non-culori, parfumuri complementare si-o pata aprinsa, dulce acrisoara, de roze..

Notati asa:
100 grame ciocolata alba (nu folositi de menaj),
100 grame ciocolata neagra (de buna calitate),
300 grame frisca lichida,
2 albusuri + optional 2 galbenusuri,
60 grame zahar,
1 lingurita esenta de menta,
1 lingurita esenta de vanilie
100 grame coacaze - ale mele au fost usor congelate ;)


Topiti la microunde timp de 1 minut - in vase separate - ciocolata alba / neagra, apoi lasati-le putin la racit. Mixati frisca lichida (Hulala am folosit eu). Am discutat ieri principiile acestei miscari.. da le reiau ;) Ca regula generala, frisca se tine in frigider, nu congelator, nu camara. Nu aveti nevoie de intaritor de frisca, de la sine putere se lasa batuta de mixer, parol! Daca o mixati prea mult - nu se taie dom'le, ci pur si simplu consistenta i se transforma intr-un fel de burete din ala sponge din cauza aerului prea mult incorporat. Ok, da? Frisca se mixeaza de regula pe aceeasi putere - de la inceput pana la sfarsit - si in aceeasi directie.. suficient cat sa obtineti din partea ei un varf usor indoit la vedere atunci cand scoateti telul sau paletele mixerului din ea. Sa fie o idee mai batoasa decat spuma de barbierit ;)

Intr-un alt vas - mixati foarte bine albusurile de ou cu zaharul si daca nu aveti oaresce greturi adaugati si galbenusurile si mai mixati putin cat sa le incorporati.. eu n-am greturi, deci le-am pus ;) Turnati ouale mixate cu zaharul in vasul ce contine frisca batuta, incorporati doar putin cu spatula ingredientele, avand grija ca sa nu-i permiteti aerului sa patrunda prea mult in compozitie, apoi impartiti in doua vase amestecul obtinut

Intr-unul turnati ciocolata neagra + esenta de vanilie si incorporati usor cu spatula.. iar in celalalt ciocolata alba, esenta de menta si incorporati. Apoi construiti puzzle-ul.. in pahare, sau cescute Emile Henry, sau ce vreti voi - o lingura cu mousse de ciocolata alba, o alta cu mousse de ciocolata neagra si tot asa... iar printre ele bobite de coacaze - aroma mai complementara nu exista parol, iar deasupra un motz de ciocolata rasa, coacaze  si cam gata, tadam! O dati la rece si o serviti dupa o ora - doua asa.. E nebunie curata! Spumoasa, fina, dulce si parfumata de numa!

Ralu, esti pe faza, da? Maine revin c-o chestiune existentiala; v-as zice azi da trebuie sa onorez o invitatie in parc cu rolele ;), da musai dupa ce ma dreg c-un smoothie si sparg intre dinti o galeata cu gheata!



8 iulie 2012

Inghetata de zmeura


Sunt egoista, stiu. Am stat ieri toata ziua cu inghetata asta sub nas, mi-am umezit buzele in zmeurica, coacaze si alte cateva arome, mi-am perfuzat-o din 4 in 4 ore, iar voua nu v-am impartasit nimica! Mea culpa, n-o sa se mai intample! Combinatia asta de arome articuleaza o serie de repere majore din care poate rezulta perfect profilul unei fiinte ce n-o sa-si trateze obsesiile in vecii vecilor! Moi, par exemple! Nu e un anume tip, e pur si simplu o altfel de inghetata - asta pentru cei ce se vor lasa prada aromelor si faptelor incrucisate. Inghetata asta e de nerefuzat, va zic! E usor capabila sa-i dicteze mainii si limbii miscarile, indiferent de orice circumstanta si legatura si-a stabilit-o oricine cu cantarul, cu o precizie izbitoare asupra cadentei timpului - cum ziceam mai sus - din fix 4 in 4 ore ;).


Aveti nevoie de : 
550 grame zmeura,
300 ml lapte gras,
300 grame zahar,
2 oua intregi,
70 grame unt de arahide (usor sarat - Smooth peanut butter - gasiti in Cora)
400 ml frisca lichida (Hulala am folosit eu)
200 grame coacaze
sucul de la 2 lamai
2 linguri pline cu esenta de vanilie / sau 2 pastai de vanilie


First, asigurati-va ca aveti zmeura, coacaze si unt de arahide, ele sunt cele 3 zane cu baghete magice si minile invizibile. Cantariti zmeura apoi lasati-o in congelator cateva ore bune, sau peste noapte, sau cumparati zmeura deja congelata - desi ar fi pacat sa n-o aflati in toata splendoare ei proaspata prin piete, nu? Deci, dupa ce a inghetat destul zmeura (la fel de fain merge treaba si cu mure sau afine) o scoateti de la rece si-o mixati bine pana se formeaza un piure.. pe care il pastrati in frigider pana terminati celelalte etape premergatoare.

Deci.. intr-un vas puneti pe foc potrivit - laptele si zaharul, pana se topeste mormanul ala dulce, adaugand si cele doua galbenusuri (batute putin cu telul inainte) - etapa in care amestecati mereu cu telul - pana incepe sa dea laptele in clocot, apoi stingeti focul si luati vasul din preajma caldurii. Next, ii dati drumul in lapte - untului de arahide si amestecati mereu pana se topeste isprava asta de smooth peanut butter.. apoi lasati compozitia deoparte la racit. E totusi unt, nu veti observa o culoare uniform creata, ci mici brazde de culoare cafenie pigmentata pe alocuri de albul laptelui, aha. Si daca pur si simplu nu agreati ideea untul de arahide, nu-i inghititi pur si simplu insemnatatea, nu-i crima daca-l eliminati din calcul.. doar ca atunci n-o sa mai vorbim de-o inghetata atipica, ci tipicaro-delicioasa! Sa va mai zic ca e grozava cu orice fruct de padure aveti la indemana? O da, va zic ca mere' dom'le, mere struna!

Mixati frisca lichida laolalta cu albusurile de oua, cat sa-i pastrati consistenta pufoasa. Ca regula generala, frisca se tine in frigider, nu congelator, nu camara. Nu aveti nevoie de intaritor de frisca, de la sine putere se lasa batuta de mixer, parol! Daca o mixati prea mult - nu se taie dom'le, ci pur si simplu consistenta i se transforma intr-un fel de burete din ala sponge din cauza aerului prea mult incorporat. Ok, da?  Frisca se mixeaza de regula pe aceeasi putere - de la inceput pana la sfarsit - si in aceeasi directie.. suficient cat sa obtineti din partea ei un varf usor indoit la vedere atunci cand scoateti telul sau paletele mixerului din ea. De data asta, nu uitati de albusuri - le mixati impreuna cu frisca, da?

Dupa ce compozitia de lapte si unt de arahide s-a racit - o aduceti intr-un vas mare laolalta cu frisca lichida mixata cu albusurile, sucul de lamaie, esenta de vanilie si piureul de zmeura - amestecand usor suratele astea cu telul. Apoi spre aparatul de inghetata.. Regulile lui le stiti din manualul cu instructiuni, eu v-am povestit insprava mea la inghetata cu ciocolata si cafea - asa ca n-o sa insist cu treaba asta - doar un amanunt.. dupa ce aparatul de inghetata si-a facut treaba - amestecati in compozitie coacazele si apoi varsati totul in vase dedicate sau ca mine - in tavi si lasati-o sa mai sada in congelator. Altfel, fara aparat - o turnati intr-un mare vas si-o bagati in congelator; apoi o scoateti de acolo si o mixati din 30 in 30 minute de vreo 3 ori - ca sa-i spargeti cristalele de gheata, iar dupa ultima chinuiala de genu asta cu mixerul, adaugati coacazele.  Inghetata de zmeura si unt de arahide e delectabila, pe bune! Si cu asta basta, am zis tot ce-aveam de zis.



Reteta imi apartine.

6 iulie 2012

Tort cu ciocolata, crema mascarpone si fructe de padure


Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti pierduti, sleiti de putere, fara nici o dorinta in rarunchi, parca stapaniti de o mare lehamite si de o nostalgie dupa ceva nedefinit ?

Si daca dintr-o nefericita intamplare, intr-un moment de spaima, cand observati, asa ca mine, ca interesul pentru orice se risipeste incet incet prin capilare - luati o gurita de milkshake / lassi / smoothie si musai o imbucatura zdravana de tort cu ciocolata, crema mascarpone si zmeura din plin aruncata printre blaturi si-o sa strigati Evrika! Nu ma credeti pe cuvant!? Nu glumesc deloc, pa bune! Amu, na.. eu ma tratez doar cu smoothie de zmeura in this particular moment, deci sunt doar pe jumatate vindecata ;)


Tortura asta culinara a ajuns pe mesele restaurantului Barbizon Steak House, gratie invitatiei lansata de Hotel Pullman si lumearetetelor, eveniment ce a adunat laolalta, inca o data, in bucataria imensa a restaurantului, mai multi pasionati de food.. Ioana Grigore, Flavia Meterez - va amintiti veleitalile artistice demonstrate in cadrul show-ului Master Chef, Bogdan Cioc - aka lovefood, et moi, in frunte cu, bineinteles, Chef Dumitru Bucsa - pe care am avut deosebita incantare sa-l cunosc.



Tortul e absolut demential, poate fi lejer ales regele balului - chiar daca are fata unuia din sapte negrii mititei. Are s'un punct de reper... blatul e din my preciouss Ultimate Chocolate Recipes - si alte cateva chestiuni in plus, respectiv esente, cirese deshidratate, alcohol, blat insiropat, crema mascarpone, zmeura, ganache-ul de cioco, bla bla, pe principiu daca-i bal, bal sa fie, nu? Notati va rog asa.

Ingrediente blat:
100 grame ciocolata cu lapte,
175 grame faina,
100 grame cacao de buna calitate,
1 pachet praf de copt,
1 lingurita bicarbonat de sodiu,
100 grame migdale,
200 grame unt gras,
300 zahar brun - dar nu-i musai, merge si alb,
3 linguri cu esenta de migdale (Dr. Otker),
3 oua mari,
150 ml lapte batut,



Ingrediente sirop:
- zahar, apa si brandy - 
300 ml apa, 200 zahar, 100 alcool - fiert si racit 
(ce va ramane folositi pentru smoothie ;)

Ingrediente crema:
750 grame mascarpone,
250 grame zahar pudra,
2 linguri pline cu esenta de menta,
piure de zmeura – adicatelea niste zmeura data prin blender – cam 70 grame asa
+
700 grame zmeura - aranjate peste crema - intre blaturi,
100 grame cirese deshidratate imbatate in 150 - 200 ml alcool.

Ingrediente ganache
250 grame ciocolata neagra
375 grame smantana grasa de gatit


Acolo n-am executat-o intocmai din cauza unor ingrediente in minus, dar va asigur ca preparata chiar si fara esenta de menta, sau cirese deshidratate zguduite in alcool e o nebunie. La voi insa va ajunge in varianta best of, deci fix asa cum trebe plus inca ceva magie ;)


Preparare blat: Preincalziti cuptorul la 180 grade si puneti intr-un bol alcoolul si ciresele deshidrate - musai de la inceput, sa aibe timp pan la crema sa se-mbete strasnic, da?. Topiti ciocolata la bain marine (sau la microunde pentru 1 minut) si lasati-o deoparte. Mixati untul cu zaharul pana obtineti o crema cat de cat fina, apoi adaugati ouale pe rand, ciocolata usor racita si incorporati cu o spatula. Intr-un alt vas amestecati faina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, migdalele macinate, cacaua si un praf de sare. Turnati putin cate putin acest amestec peste crema untoasa - ciocolatoasa, alternand cu laptele batut.. Folositi o spatula in etapa asta, evitand formarea cocoloaselor. punct!

Turnati compozitia in doua forme de tort detasabile - 24 cm - 26 cm in diametru - tapetate cu hartie de copt si unse usor cu unt. Daca folositi tavi de 20 cm atunci luati 3 tavi in calcul in loc de 2, ok? Le bagati in cuptor sa zaca pentru 30 minute la 180 grade...apoi le lasati la racit. Cea mai buna chestie e sa verificati cu scobitoarea, daca iese curata, e gata blatul, dar povestea asta o stiti, nu? Sunt stamba azi, recunosc, dar n-am chef nici sa ridic doua dejte sus daramite sa descriu ceva.. So pls, bear me!

Lasati blaturile la racit.. apoi le faceti felul si le taiati pe din doua, la final sa aveti 4 blaturi.. moama cata logica pot sa am, si eu ma minunez !:(( Noroc ca dulcegaria asta ciocolatoasa a fost crosetata demult, ca mai nou io una mi-s praf fara pulbere zilele astea, n-am chef de vorba, de absolut nimic..;( doar de smoothie si chestii ce vin ca pe targa cu bon de comanda, nimic mai mult. Sper sa ma scol cu burta-n sus maine, nu cu fata-n scutece, ufff  !


Preparare crema: e musai sa fie rece crema mascarpone, altfel riscati sa vi se taie 750 grame de branzica din asta fina, si nu vreti asta nu? Amestecati usor branza cu zaharul pudra, esenta de menta, adaugand asa treptat si spuma de zmeura (in cazul meu) - dar voi puteti adauga de capsune, mure - hmm cam limitate optiunile, dar altele nu recomand. Nu-i musai sa puneti toata cantitatea de piure de fructe, ci cat vreti voi.. sau chiar deloc.. merge si cu si fara, garantat ;) Daca puneti mai mult de 60 grame piure, aveti grija sa amestecati usor crema de branza sa nu vi se taie. Va orientati. Apoi o dati la rece pana asamblati dulcegaria.


Preparare ganache. Pentru ganache regula e urmatoarea: 1 parte cioco + 1 1/2 smantana pentru gatit. Intr-un vas puneti la bain marine smantana si ciocolata si amestecati usor pana se incalzeste suficient smantana  (aproape da in clocot) si se topeste ciocolata. Eventual luati vasul de pe foc la primii bulbuci si amestecati pana se topeste intreaga cantitate. Apoi o lasati la racit. E ok daca o bagati in frigider la rece - pentru ca intarita fiind puteti umple golurile ramase intre blaturi si crema, iar ganache-ul de va ramane il incalziti putin la microunde si apoi il turnati peste tortul deja asamblat pe farfurie. E destul de greu, inalt si plin, asa ca nu va riscati sa-l asamblati pe alta farfurie si apoi sa-l transferati.. il montati direct.

Asamblare tort. Cum ziceam mai sus.. taiati blaturile pe din doua. Insiropati primul blat, adaugati o cantitate asa dupa ochi de crema, suficient cat sa ramana si pentru celelalte blaturi, presarati zmeura peste crema.. asa din suflet - cat sa acopere tat' blatu' si musai cateva cirese imbatate in alcool si continuati, continuati cu urmatorul blat va rog si tot asa... La final, spatiile goale de pe margine le umpleti cu crema (daca v-a ramas ceva) si putin ganache, si nivelati tortul chiar daca se vor vedea brazde de negru si alb. Peste ultimul blat turnati ganache-ul ramas, ii puneti tortului o palarie de capsune sau ce fructe aveti la indemana, si cu asta basta!

Si cum nu mai am cuvinte in desaga, si nici pe jumatate starea greierului trubadur din iarba, o sa-mi zic singura Piua! si vorbim dara mai cu spor de smoothie altadata, daca nu m-oi tampi di tat' intre timp de la atata caldura.. Iar voua va doresc spor ! spor la dulcegarit ;)










4 iulie 2012

Doar cuvinte, si astea putine ce-i drept ;)


My favorite pic, so far ! :) Din seria cartofilor elogiati ce-mi secatuiesc de multa vreme valentele vitale ! Reteta astora de sus si mai la vale - vine curand, I - A.S. aka D.C. promise ! ;)


 O sa vorbim curand povesti si despre gaina asta rupta pa jumate, imbatata intr-un ocean de bere bruna si-ntinsa cu nerusinare-n fata voastra, colea pe scandurica :)..


O sa ne indulcim c-un tort ciocolatos, cu zmeurica si capsune.. si-n fine alte cateva istorioare, harbour, pullman, etcblabla! deci relax, still cooking ;) 


Saptamana faina sa aveti !


30 iunie 2012

Inghetata Snickers


Cestiunea asta 'arzatoare' e ca o atingere prelunga ce-ti da fiori, ca un senzual sarut - furat timid (la inceput) cu buzele umezite in si de placere.. Dupa prima inghititura insa, centrii nervosi se resemneaza si nu se opun nicicum, cand gemi de incantare. Stapanirea de sine nu starneste decat nelinistea, iar aceasta noua si neasteptata experienta te face sa te-ntrebi rusinat/a cum ai putut sa traiesti pana acum fara ea..  ea - inghetata snickers dom'le - o avalansa de arome, cu o consistenta bogata dar si finetzuri izbitoare, o aventura pe care e musai sa vi-o daruiti macar o data voua si celor dragi.


Poate va pare hilar ce zic, dar pe bune ca dulcegaria asta n-are nevoie de cuvinte, mai cu seama cand numai titlul ar trebui sa-i dicteze spiritului ciocoholic neimblanzit nelinistea dinainte furtunii. So, less words, more pictures - si-o aluzie - o sa atingeti nirvana saruvand-o, fara nici o contemplatie si asceza, pa bune! Si va conjur sa n-o luati de buna, sa-mi puneti vorbele la bataie si sa ma amenintati cu virulenta si complicitate. Si-n timpul asta si dupa ce-o prefaceti fix asa, io o sa stau cocotzata fix aci pe blog la cucurigu si-o sa culeg aplauze pentru ea, in timp ce voi veti indrazni, intr-un final, sa va cunoasteti si recunoaste slabiciunile :) 
Daca-i buna la dieta?? Ptiuuu drace! Merge struna, da mah daaa!


Intai de toate mesteriti caramelul din:
175 grame zahar,
3 linguri apa,
120 ml smantana grasa de gatit - la temperatura camerei,
1 lingurita rasa cu sare de mare -musai,
120 grame unt - la temperatura camerei, astfel:


Turnati zaharul si apa intr-un wok.. (e cel mai potrivit pentru treaba asta.. ca nu se prinde nimic si e tare usor de manevrat, tinand cont de viteza cu care trebuie sa executati operatiunea). Incalziti delicat wok-ul la puterea mica, amestecand de vreo 2 ori zaharul din el, apoi doar urmariti-l pana cand acesta incepe sa se topeasca sub presiunea caldurii. Mariti puterea flacarei pe medium si permiteti-i zaharului sa fiarba nederanjat de nici o lingura de lemn... Dar urmariti operatiunea asta cu ochi de vultur..

Cum vedeti ca-si schimba culoarea si devine aurie toata miscarea, invartiti lingura in wok prin toata treaba asta, evitand sa amestecati caramelul prea mult. Luati imediat wok-ul de pe foc, adaugati sarea de mare si smantana de gatit amestecand cu cea mai mare abilitate ingredientele-n caramel. Daca nu va grabiti sa adaugati imediat smantana in etapa asta, e posibil sa va iasa caramelul amar, pentru ca wok-ul fiind incins, chiar daca e luat de pe foc actioneaza asupra zaharului continuu si-l supraincalzeste, metamorfozand gustul ala dulce sarat in ceva dulce-sarat-amarui;) Deci fiti pe faza, ok? O sa bulbuceasca toata situatia cand adaugati smantana, dar fiti pe pace, totul e ok. Apoi adaugati untul (la temperatura camerei) si amestecati vartos cu lingura de lemn! Si cu asta basta: lasati caramelul la racit! Veti avea nevoie de intreaga cantitate de caramel, asa ca daca va trece prin minte sa prefaceti din cuvinte in tortura culinara dulcegaria asta cu ciocolata si caramel - atunci aveti nevoie de o cantitate dubla.. sau chiar putin mai mult, daca va ploua in gura dupa inca o inghetata cu cirese amare si caramel.

Next, urmatoarele ingrediente incoroneaza deliciosenia asta de inghetata.


Notati asa:
200 grame zahar,
200 migdale / alune de padure (crude) / nuci - combinatia insa, rules! (nu prea fin macinate),
4 batoane de ciocolata snickers de 51 grame fiecare,
1 lingura plina cu esenta de rom,
3 linguri pline cu esenta de vanilie,
5 linguri pline cu apa,
150 grame ciocolata neagra,
250 ml smantana grasa de gatit,
200 ml expresso,
350 ml frisca lichida,
300 ml smantana grasa de gatit,
150 ml lapte batut.

Cea mai misto alinare in toata povestea asta e ca n-aveti nevoie de aparat de inghetata! Nope! Va zic la sfarsit cum dregeti fapta. Deci, turnati in wok-ul in care ati pregatit inainte caramelul (pe care l-ati turnat intr-o craticioara sa se raceasca mai repede, da?).. zaharul, apa, migdalele macinate, bucatile de ciocolata snickers rupte asa urat / dragut cu mana si lasati totul la foc potrivit pana se preschimba la fata toata treaba, zaharul incepe sa se caramelizeze - operatiune in care lingura de lemn va e, musai, sluga, iar ochii capitan! Nu dureaza mult etapa asta, ideea e sa devina cat de cat aurie situatia, momente in care zaharul incepe sa se lege in jurul firicelelor de migdale - in cazul meu, dar si mai delicioasa si autentica e situatia daca folositi alune de padure si nuci - doar ca de data asta eu n-am avut.


Apoi turnati peste amestecul asta ciocolata amaruie si mai amestecati pe foc timp de 1 minut pana cand se transforma totul intr-o mare ciocolatoasa, migdaloasa, migaloasa si parfumata de numa... acu e timpul sa adaugati esentele, da? si apoi smantana (prima cantitate din lista de 250 ml) si mai amestecati timp de 1 minut pe foc pana se incorporeaza ingredientele. De ce nu puneti de la inceput ciocolata? Pentru ca se preschimba instantaneu la fatza culoarea si n-o sa va dati seama daca s-a caramelizat zaharul destul in jurul migdalelor/nucilor. Am pus poze cu isprava, ca sa va dati seama ce si cum..

Apoi turnati in amestecul de mai sus... toata cantitatea de caramel, cafeaua tare sau expresso-ul si lasati crema la racit. Din toata compozitia rezultata - scoateti atata crema - cat sa umpleti un pahar de 200 ml. Si daca va pune pacatu sa gustati din crema, o sa vi se rupa firul, garantat! Eu adaug in tortura din paharelul asta 3 - 4 picaturi cu esenta de migdale si apoi il las la frigider! E crima si pedeaspa, e care pe care, parol ca da!

Intre timp mixati intr-un vas smantana de gatit (cele 300 ml) si frisca lichida (laolalta) si lasati-le la frigider pana se raceste dulcegaria de mai sus, dupa care turnati totul intr-un vas incapator si incorporati cat se poate de bine (cu o spatula de silicon ca se muleaza cel mai bine pe situatie, sau eventual cu un tel) .. frisca si smantana mixate cu compozitia de migdale, cioco si caramel si laptele batut.. si dati vasul in congelator - sau cele doua vase daca nu aveti unul incapator... e destula inghetata, nu doar pentru liliputani! O scoateti din congelator din 30 in 30 minute, de vreo 3-4 ori si amestecati cu lingura prin ea (nu cu mixerul) - cat sa se regaseasca prin toata compozitia migdalele si alunele (alea din ciocolata snickers) de-au picat la fund. Si cu asta basta, m-am suit p'o sa!


Asta daca n-o sa faceti ca mine si-o sa scapati de-o cantitate impresionanta de inghetata neinghetata.. intr-un loc nevazut de nimeni (noroc ca burta n-are gura, uff)... pe intreaga traiectorie a prefacerii si drumului spre congelator. Cand o puneti in cupe pentru servit - turnati o lingurita / doua din crema aia ce-a stat cuminte in pahar la frigider (daca n-ati terminat-o asa simpla intre timp). Nu va mai zic ca aceasta crema se intareste si daca adaugati niste fulgi de cocos prin ea, sau alte cateva nuci sau migdale macinate - o transformati intr-o cavalerie de bomboane de'o sa va lingeti pe degete. Asa ca inainte de servire, o bagati la microunde 10 secunde - cat sa poata intra lingurita in ea si sa stropiti cu o savoare in plus inghetata.

Sa va mai zic ca aproximativ la modul asta - asa total insiruit mai sus -  fac io crema pentru tortul snickers?? Dar gata, mai multe nu va zic ;) pana ii vine si lui randul, cat de curand sper.. ;) Poze n-am decat intr-o singura pozitie - da stiu ;)) dar ma luptam cu hotii de cai, gen mama care impartea dulcegaria mai mult sau mai putin frateste,  cu echipajul casei. In 10 minute s-a terminat juma de tava ;) timp in care am prins-o in flagrant de 2 ori, mda! ;)


Dulcegaria asta merge catre my lovely Andie's veggies - pentru care am ales caramelul ;) - unul din cele doua ingrediente menite lunii iunie - sa duca mai departe Provocarea Dulce Romanie - minunat proiect initiat de Mihaela ~ de prin lume adunate!



Reteta caramel - Green&Black's Organic, Ultimate Chocolate Recipes
Reteta de inghetata imi apartine.