30 iunie 2012

Inghetata Snickers


Cestiunea asta 'arzatoare' e ca o atingere prelunga ce-ti da fiori, ca un senzual sarut - furat timid (la inceput) cu buzele umezite in si de placere.. Dupa prima inghititura insa, centrii nervosi se resemneaza si nu se opun nicicum, cand gemi de incantare. Stapanirea de sine nu starneste decat nelinistea, iar aceasta noua si neasteptata experienta te face sa te-ntrebi rusinat/a cum ai putut sa traiesti pana acum fara ea..  ea - inghetata snickers dom'le - o avalansa de arome, cu o consistenta bogata dar si finetzuri izbitoare, o aventura pe care e musai sa vi-o daruiti macar o data voua si celor dragi.


Poate va pare hilar ce zic, dar pe bune ca dulcegaria asta n-are nevoie de cuvinte, mai cu seama cand numai titlul ar trebui sa-i dicteze spiritului ciocoholic neimblanzit nelinistea dinainte furtunii. So, less words, more pictures - si-o aluzie - o sa atingeti nirvana saruvand-o, fara nici o contemplatie si asceza, pa bune! Si va conjur sa n-o luati de buna, sa-mi puneti vorbele la bataie si sa ma amenintati cu virulenta si complicitate. Si-n timpul asta si dupa ce-o prefaceti fix asa, io o sa stau cocotzata fix aci pe blog la cucurigu si-o sa culeg aplauze pentru ea, in timp ce voi veti indrazni, intr-un final, sa va cunoasteti si recunoaste slabiciunile :) 
Daca-i buna la dieta?? Ptiuuu drace! Merge struna, da mah daaa!


Intai de toate mesteriti caramelul din:
175 grame zahar,
3 linguri apa,
120 ml smantana grasa de gatit - la temperatura camerei,
1 lingurita rasa cu sare de mare -musai,
120 grame unt - la temperatura camerei, astfel:


Turnati zaharul si apa intr-un wok.. (e cel mai potrivit pentru treaba asta.. ca nu se prinde nimic si e tare usor de manevrat, tinand cont de viteza cu care trebuie sa executati operatiunea). Incalziti delicat wok-ul la puterea mica, amestecand de vreo 2 ori zaharul din el, apoi doar urmariti-l pana cand acesta incepe sa se topeasca sub presiunea caldurii. Mariti puterea flacarei pe medium si permiteti-i zaharului sa fiarba nederanjat de nici o lingura de lemn... Dar urmariti operatiunea asta cu ochi de vultur..

Cum vedeti ca-si schimba culoarea si devine aurie toata miscarea, invartiti lingura in wok prin toata treaba asta, evitand sa amestecati caramelul prea mult. Luati imediat wok-ul de pe foc, adaugati sarea de mare si smantana de gatit amestecand cu cea mai mare abilitate ingredientele-n caramel. Daca nu va grabiti sa adaugati imediat smantana in etapa asta, e posibil sa va iasa caramelul amar, pentru ca wok-ul fiind incins, chiar daca e luat de pe foc actioneaza asupra zaharului continuu si-l supraincalzeste, metamorfozand gustul ala dulce sarat in ceva dulce-sarat-amarui;) Deci fiti pe faza, ok? O sa bulbuceasca toata situatia cand adaugati smantana, dar fiti pe pace, totul e ok. Apoi adaugati untul (la temperatura camerei) si amestecati vartos cu lingura de lemn! Si cu asta basta: lasati caramelul la racit! Veti avea nevoie de intreaga cantitate de caramel, asa ca daca va trece prin minte sa prefaceti din cuvinte in tortura culinara dulcegaria asta cu ciocolata si caramel - atunci aveti nevoie de o cantitate dubla.. sau chiar putin mai mult, daca va ploua in gura dupa inca o inghetata cu cirese amare si caramel.

Next, urmatoarele ingrediente incoroneaza deliciosenia asta de inghetata.


Notati asa:
200 grame zahar,
200 migdale / alune de padure (crude) / nuci - combinatia insa, rules! (nu prea fin macinate),
4 batoane de ciocolata snickers de 51 grame fiecare,
1 lingura plina cu esenta de rom,
3 linguri pline cu esenta de vanilie,
5 linguri pline cu apa,
150 grame ciocolata neagra,
250 ml smantana grasa de gatit,
200 ml expresso,
350 ml frisca lichida,
300 ml smantana grasa de gatit,
150 ml lapte batut.

Cea mai misto alinare in toata povestea asta e ca n-aveti nevoie de aparat de inghetata! Nope! Va zic la sfarsit cum dregeti fapta. Deci, turnati in wok-ul in care ati pregatit inainte caramelul (pe care l-ati turnat intr-o craticioara sa se raceasca mai repede, da?).. zaharul, apa, migdalele macinate, bucatile de ciocolata snickers rupte asa urat / dragut cu mana si lasati totul la foc potrivit pana se preschimba la fata toata treaba, zaharul incepe sa se caramelizeze - operatiune in care lingura de lemn va e, musai, sluga, iar ochii capitan! Nu dureaza mult etapa asta, ideea e sa devina cat de cat aurie situatia, momente in care zaharul incepe sa se lege in jurul firicelelor de migdale - in cazul meu, dar si mai delicioasa si autentica e situatia daca folositi alune de padure si nuci - doar ca de data asta eu n-am avut.


Apoi turnati peste amestecul asta ciocolata amaruie si mai amestecati pe foc timp de 1 minut pana cand se transforma totul intr-o mare ciocolatoasa, migdaloasa, migaloasa si parfumata de numa... acu e timpul sa adaugati esentele, da? si apoi smantana (prima cantitate din lista de 250 ml) si mai amestecati timp de 1 minut pe foc pana se incorporeaza ingredientele. De ce nu puneti de la inceput ciocolata? Pentru ca se preschimba instantaneu la fatza culoarea si n-o sa va dati seama daca s-a caramelizat zaharul destul in jurul migdalelor/nucilor. Am pus poze cu isprava, ca sa va dati seama ce si cum..

Apoi turnati in amestecul de mai sus... toata cantitatea de caramel, cafeaua tare sau expresso-ul si lasati crema la racit. Din toata compozitia rezultata - scoateti atata crema - cat sa umpleti un pahar de 200 ml. Si daca va pune pacatu sa gustati din crema, o sa vi se rupa firul, garantat! Eu adaug in tortura din paharelul asta 3 - 4 picaturi cu esenta de migdale si apoi il las la frigider! E crima si pedeaspa, e care pe care, parol ca da!

Intre timp mixati intr-un vas smantana de gatit (cele 300 ml) si frisca lichida (laolalta) si lasati-le la frigider pana se raceste dulcegaria de mai sus, dupa care turnati totul intr-un vas incapator si incorporati cat se poate de bine (cu o spatula de silicon ca se muleaza cel mai bine pe situatie, sau eventual cu un tel) .. frisca si smantana mixate cu compozitia de migdale, cioco si caramel si laptele batut.. si dati vasul in congelator - sau cele doua vase daca nu aveti unul incapator... e destula inghetata, nu doar pentru liliputani! O scoateti din congelator din 30 in 30 minute, de vreo 3-4 ori si amestecati cu lingura prin ea (nu cu mixerul) - cat sa se regaseasca prin toata compozitia migdalele si alunele (alea din ciocolata snickers) de-au picat la fund. Si cu asta basta, m-am suit p'o sa!


Asta daca n-o sa faceti ca mine si-o sa scapati de-o cantitate impresionanta de inghetata neinghetata.. intr-un loc nevazut de nimeni (noroc ca burta n-are gura, uff)... pe intreaga traiectorie a prefacerii si drumului spre congelator. Cand o puneti in cupe pentru servit - turnati o lingurita / doua din crema aia ce-a stat cuminte in pahar la frigider (daca n-ati terminat-o asa simpla intre timp). Nu va mai zic ca aceasta crema se intareste si daca adaugati niste fulgi de cocos prin ea, sau alte cateva nuci sau migdale macinate - o transformati intr-o cavalerie de bomboane de'o sa va lingeti pe degete. Asa ca inainte de servire, o bagati la microunde 10 secunde - cat sa poata intra lingurita in ea si sa stropiti cu o savoare in plus inghetata.

Sa va mai zic ca aproximativ la modul asta - asa total insiruit mai sus -  fac io crema pentru tortul snickers?? Dar gata, mai multe nu va zic ;) pana ii vine si lui randul, cat de curand sper.. ;) Poze n-am decat intr-o singura pozitie - da stiu ;)) dar ma luptam cu hotii de cai, gen mama care impartea dulcegaria mai mult sau mai putin frateste,  cu echipajul casei. In 10 minute s-a terminat juma de tava ;) timp in care am prins-o in flagrant de 2 ori, mda! ;)


Dulcegaria asta merge catre my lovely Andie's veggies - pentru care am ales caramelul ;) - unul din cele doua ingrediente menite lunii iunie - sa duca mai departe Provocarea Dulce Romanie - minunat proiect initiat de Mihaela ~ de prin lume adunate!



Reteta caramel - Green&Black's Organic, Ultimate Chocolate Recipes
Reteta de inghetata imi apartine.



22 iunie 2012

Prajitura cu ciocolata si fructe de padure


Daca dulcegaria asta ar fi fiinta, ar fi plina de iubire si orgoliu. Parol c-ar urla in gura mare scrasnind printre dinti: "heeey, sunt o fiinta superioara, tot ceea ce-mi depaseste intelegerea nu exista si oricum n-are importanta!";). Si la drept vorbind, dar fie vorba intre noi ca n-as prea vrea sa-i trezesc spiritul neimblanzit de vreo aripa diafana, chiar isi merita statutul de dulcegarie orgolioasa, marturisita in imagini obsesive in fata voastra. La o adica mie-mi plac ;)


Si-n circumstanta, ma vad oarescum presata sa silabisesc in locul ei, mai mult cu pofta-n cui ca nu mai am si mai vreaaau... "hei, voi cei de dincolo de scena literelor si imaginilor astora, prefaceti-o fix ca-n randurile de mai jos si o sa atingeti o stare suspendata in neliniste, perforata de niste gloante oarbe ale moravurilor senzuale gustative". Dulcegaria asta e ca o pedeapsa aplicata celor ce sunt la dieta! In fata celorlalti... ce nu uneltesc un complot impotriva drogului asta numit ciocolata, in care niste fructe de padure si chipsuri de cioco alba isi inclesteaza coltii invizibili..  imi scot palaria, dau cu ea de pamant si va invit la treaba.


Prajitura are ca sursa cartea 'Ultimate chocolate recipes', despre care v-am povestit la negresa cu cioco si la obsesivul tort cu ciocolata si rauri de caramel. Si pentru ca titlul 'Chocolate and blacberry cheesecake brownies' nu da bine dom'le in romana, i-am zis de la mine putere prajitura cu ciocolata si mure. Si zice fix asa:

- pentru compozitia negresei aveti nevoie de: 280 grame unt, 170 grame ciocolata neagra (64% cacao), 350 grame zahar, 70 grame faina, 5 oua marimea M (daca sunt mai mari, eliminati unul din calcul), 100 grame chipsuri de ciocolata alba, 1 praf de sare, 2 linguri pline cu esenta de vanilie,

- pentru compozitia cheesecake-ului va sunt necesare: 350 grame mascarpone, 75 grame zahar, 1 lingura plina ochi cu esenta de menta, 2 oua, 200 grame fructe de padure (de data asta am folosit mure). 


Am pus dulcegaria asta pe tapet de 3 ori pana cum. Am folosit o data cioco de menaj, alta data Milka, iar saptamana trecuta am reluat isprava cu o splendoare de cioco cu 64% cacao de la SugarSpice si tot de acolo am cumparat si chipsurile de ciocolata alba. Daca nu aveti chipsuri de cioco, va cumparati o ciocolata alba de buna calitate si o spargeti in bucati - macar in cazul chipsurilor nu folositi spartura de cioco de menaj. Gustul e demential oricum, dar e de la sine inteles ca profunzimea aromelor e atinsa cu o ciocolata pe care o savurati cu placere asa simpla.. deci buna dom'le buna! Cat despre mascarpone.. de regula folosesc Galbani, il vedeti la fata in reteta de cheesecake cu dulce de leche - care by the way e o dulcegarie dementiala, daca nu ati preparat-o pana acum, hmm ce pierdere dom'le, ce pierdere..

First, preincalziti cuptorul la 180 grade si ungeti bine cu unt o tava de prajituri. Faina tavita, nu? Emile, Emile, ce-mi facusi tu mie dom'le Emile Henry. De cand cu tavita asta (sau tava na, la cei 26 cm pe diametru), pot sa tai direct in ea si nu se zgarie nici daca incerc dinadins, si nici nu-i crapa ceramica daca o bag brusc de la rece la cald; unde mai pui ca nu-si da pielea ceramica jos de pe ea nici cand da Edi cu furculita-n tava si zice.. 'mamii, maaamiii, (zbanc!zbanc!) mai vreau praaajii, haide mai mamii (zbanc!zdrang!)' .. deci da!


Daca nu aveti tavita din asta smechera, folositi o tava de tort cu diametru de 26 cm sau una dreptunghiulara de 20cm/26 cm si cel putin 6-7 cm in inaltime de ex. Daca folositi o tava mai mare decat dimensiunile pe care le-am amintit; nu-i bai: mai bine intinsa si subtă, decat cursă din tava.. Compozitia se umfla ca nebuna pe ultima suta de metri si-o sa va lingeti pe botic de dulcegarie, asta daca nu-o mancati direct de pe grilul din cuptor.. ca-i prea buna sa scape vreo bucata nemancata, pa cuvantul meu! Sau si mai bine, dati click fuguta in CONCURS, lasati acolo un comentariu, ca va daruiesc eu tavita asta sau oricare alta va doriti / va e necesara.

Cum se face, cum se drege dulcegaria: Intai de toate luati in considerare ingredientele amestecului pentru negresa: Topiti ciocolata neagra si untul la bain marine = adica intr-un vas suspendat deasupra altui vas in care bulbuceste apa.. avand grija ca vasul superior in care se regaseste cioco sa nu atinga suprafata apei, ci doar sa-si umezeasca fundul in vapori - pana cand bucatile de ciocolata se transforma in niste rauri dulci si calde tocmai bune de pus pe 'rani' - cam asa se traduce bain marine, ca tot m-a intrebat cineva. Dar puteti la fel de bine sa le topiti la microunde timp de 1 minut (pentru o cioco de calitate). Iar daca folositi ciocolata de menaj nu recomand microundele.

Apoi lasati deoparte vasul cu pricina sa se mai racoreasca putin ciocolata, timp in care mixati cele 5 oua intregi - dar nu foarte mult ci 1 - 2 minute cat sa nu se deosebeasca galben de alb. Incorporati in ciocolata, cu o spatula: faina, zaharul si praful de sare, apoi ouale mixate, esenta si ciocolata alba zdrobita bucati (sau chipsurile de cioco). 

Turnati amestecul asta ciocolatos in tava de prajituri unsa cu unt (sau intr-o tava de cuptor brodata cu hartie de copt) si apoi amestecati intr-un alt vas ingredientele cheesecake-ului. Nu aveti nevoie de mixer, ci pur si simplu adaugati ouale peste branza mascarpone, esenta, zaharul si amestecati usor cu o lingura/ spatula. Apoi turnati amestecul asta alb si cremos peste compozitia anterioara, trasand usor cu o furculita niste urme prin mixtura ca sa se marmoreze situatia si la sfarsit adaugati fructele de padure. Aveti grija sa le scufundati putin in compozitie.. cam pana la jumatate.

Daca folositi de ex mure, ca in cazul acestei dulcegarii si sunt de un identic 'fbl' grase si frumoase - taiati-le pe din doua. Nuu, si nu va asteptati sa-si revina la loc. Magia se intampla doar la final - cand scoateti tava din cuptor (dupa ce a stat acolo timp de 35 -45 minute la 180 grade. Dupa 30 minute verificati prajitura cu scobitoarea si daca betisorul ramane curat atunci e super safe sa credeti ca prajitura e gata, daca nu - mai lasati dulcegaria in cuptor 10 - 15 minute in plus, va orientati voi.. cat sa capete culoarea asta aurie..


Dupa ce s-a racit - ii aplicati un praf de magie.. zahar pudra contra emotiilor gustative. Cam asta e tot ;) Zile faine si pline de soare sa aveti, iar seara numai buna vreme de cuptor, dulcegarii fierbinti si povesti! Poate o incercati in week-end, io una as fi tare tare happy sa va 'vad' zambind de placere!




21 iunie 2012

Concurs cu premii la patrat si metamorfozat ;)

Later edit: Concursul nu presupune decat un simplu comentariu. Ideea initiala a fost abandonata ;)

De ceva vreme, mi-am tot crosetat in minte un concurs pe care l-am anuntat asa printre randuri in postarea retetei de Paella, ca la un moment dat era sa ma las pagubasa si sa cedez la nici inceput de drum ;) L-am tot gandit in zeci de feluri, imi facusem trasee in imaginatie despre ce daruri alese sa pun 'pe fix barba mea - carevasăzică from my wallet'  la bataie si mi-am dat seama ca as sterge, cu varful indexului, din visarea fiecareia dintre voi si mi-am zis.. 'nu dom'le, asa Nu'!

Pana cand ieri, impreuna cu doua dintre my best friends, eram pe undeva prin Centrul vechi, la o carciuma cu salile intortocheate, unde mancarea e mai mult un pretext, trebe sau nu s-o stiti si voi  (da nu-i zic numele;) - noi cu burtile hamesite de foame citindu-ne optiunile ~ premiile 'cercurilor = burtilor' noastre..  'că câr, că mâr, ce mancam mai fetelor?' Iar acolo n-am pomenit decat o servire schioapa d'un picior, doar cu niste cefuțe de porc la gratar si cartofi prajiti a la Mc'D. Si chiar daca ne-am zis noi asa in treacat ca anu asta se poarta 'cercul' si pa incredere am fi sorbit vreo doua beri de caciula cu riscu de a le plati si-am fi mancat juma de porc bine gatit, porcu ala n-avea nici mere padurete-n in gura, nici cartofii aia nu erau veggies.. si le-am zis pas, du-te dom'le cu porcu tau d'aci! Si cu lista aia atat de scurta si bine definita de optiuni, ni s-a cam taiat chefu de beute pe stomacul homelessit de foame si ne-am dres spiritul doar cu hohote de ras si ne-am hranit cercurile cu freshuri de menta si lime..

Si fix in chinurile facerii ideii de concurs (pe bune ca-mi sta mintea si sufletul mereu la voi) mi s-au aprins calcaiele si beculetul dup'o idee, si mi-am zis asa mai cu voce tare, dar in gand: "dom'le cum ni se spulbera optiunile dom'le- cand cineva/ ceva (fiinta, locatie, obiect, valoare, impresie, moravuri, bla bla) impun niste reguli scrise/nescrise , pe care le 'savuram' din mers desi ne-am fi dorit cu totul altceva.. Asa ca, nu o sa va prezint nici un premiu, ci va invit cu mare drag sa cotrobaiti intr-o mare de premii si sa va alegeti ceva."

Initial concursul a avut o alta structura, iar lucrurile au parut complicate. Asa ca le-am simplificat maxim ca sa nu va dau nici voua, nici mie batai de cap.. Absolut toata lumea e invitata in concurs. Cert e ca-mi doresc tare sa nu ma opresc la 2 premii (si am asa un butterfly in stomac ca n-o sa ma opresc aici), asa ca sper la un later edit cu alte cateva premii.. "

Eu voi acorda 2 premii - a cate 100 ron fiecare. Fiecare participant in concurs - va intra pe calea www in magazinul meu preferat - KitchenShop (click pe link-ul asta ingrosat, colorat, si-o sa intrati intr-o super lume pentrugatit) si isi va alege un produs de acolo in valoare maxima de 100 ron (daca sunt 2 - 3 produse a caror valoare totala se incadreaza in bugetul asta, din partea mea n-o sa vedeti  'nu baby, asa nu!' Deci da, va puteti alege ce va place / aveti nevoie si fix asta veti primi in dar!.. De ce-am ales KitchenShop? Ca, fix cum spuneam e my favorite store, ca e ca un sac fara fund - are de toate pentru toti, ca am o carca de produse de la ei, multe cumparate inca inaintea facerii acestui blog, nu mai zic cate - dupa facerea lui, pentru ca sunt maxim de utile, valabile, faine si unde mai pui ca-ti fac, pa foarte bune, cu ochiu cateodata!

LATER EDIT!!! I'm happy!! Sper sa fiti si voi. Nu vor fi doar 2 premii, ci 4 ! Pentru ca KitchenShop e altfel, creat din pasiune pentru viata, pentru gatit si dornic sa vina in intampinarea tuturor celor care impartasesc pasiunea pentru bucuriile gustoase ale vietii, asa ca pentrugatit va ofera in dar 2 premii. Deci vom avea in total 4 castigatori. Iti foarte multumesc, KS!!

Ce trebuie sa faceti voi:  sa imi lasati un comentariu la aceasta postare in care :
  • dati copy paste la link-ul produsului / produselor preferate de pe KitchenShop (ce se incadreaza in limita sumei de 100 ron stabilita mai sus) si fix asta veti primi in caz de va numarati printre cei 4 castigatori;
  • dati Like paginii de facebook kitchen shop;
  • dati Like paginii de facebook dulcegarii culinare;
  • cotrobaiti prin retetele blogului meu si scrieti-mi care va face cu ochiul cel mai mult si de ce, sau ce nu va place/ sau ce altceva ati dori sa vedeti pe aici ;)
  • imi precizati numele cu care ati dat like paginilor de facebook si o adresa de e-mail valida (una in care de obicei primiti spamuri, nu trebuie sa fie cea pe care o uzitati in interes personal - ca sa va pot anunta daca ati castigat) iar daca nu-mi lasati nici o adresa, nu-i bai.. intrati pe 13.07.a.c. si vedeti daca va numarati printre fericitii castigatori; fiecare poate lasa un singur comentariu;

Exemplu:
Alba ca Zapada : imi plac bolurile asta ramekin http://www.pentrugatit.ro/index.php?productID=4567 si bolul asta misto de-l pot folosi inclusiv la microunde.. http://www.pentrugatit.ro/index.php?productID=4955. Am dat like cu numele Alba ca Zapada, adresa de mail  cei7pitici@yahoo.com si-mi place reteta aia X, ca am facut-o sau o voi face pentru ca../ sau nu-mi place ca nu-ti mai tace gura si-n loc sa scrii retetele la modul clasic o iei pe aratura, sau fix asta imi place, bla bla..;)


Cum desemnez premiile: cei 4 castigatori vor fi alesi prin tragere la sorti, folosind widget-ul random.org. Important: premiile vor fi expediate numai in Romania, asa ca ar fi bine sa aveti aici o adresa la care le puteti primi in caz ca le castigati.
Cat timp dureaza concursul: Comentariile pot fi lasate la aceasta postare, timp de 3 saptamani, de azi 21.06.2012  pana in data de 12.07.2012, ora 23,59. Tragerea la sorti se va face in data de 13.07.a.c., cand voi anunta numele celor 4 norocosi.
Castigatorii vor fi contactati pentru a stabili detaliile inmanarii premiului. Ei vor avea la dispozitie 3 zile pentru a-mi raspunde la e-mail. Daca cei contactati nu vor raspunde in acest termen, se va considera ca e-mail-urile nu au fost valide si se va face o noua tragere la sorti. Eu nu voi raspunde la comentariile intrate in concurs, dar daca aveti nelamuriri va rog sa ma contactati la adresa de e-mail dulcegarii.culinare@yahoo.com. In cazul in care nu aveti cont de facebook, ar cam trebui sa va creati unul ... nu?

Cam asta e tot..  Abia astept sa vad ce premii va doriti in dar... Multumesc pentru rabdare, multumesc KitchenShop pentru suport, si mult succes tuturor!

15 iunie 2012

Inghetata de cirese


N-am timp de vorbe, sorry! Am niste chestiitrestii de executat, ciocolata de topit si turnat in valuri peste un amazing tort, asa c-o sa fiu scurta! Inghetata asta n-a avut nici 24 de ore de viata! Am prefacut-o seara trecuta in ceea ce vedeti, iar azi cand am ajuns s-o fotez chipurile in toata splendoarea ei, atat am mai gasit pe fundul vasului. E di-vi-na! pa bune! 

Notati asa: 350 g frisca lichida, o cutie cu lapte condensat Delatte (397 grame), 500 grame cirese (nici nu va zic ca iese o grozavie cu orice fruct / de ex.. de padure), 100 ml sirop concentrat de cirese

Laptele condensat il aflati AICI - tocmai ce-am vazut si eu schimbarea la fata a etichetei, unde mai pui ca s-a mai nascut un puiut in casuta Delatte.. Caramello. Cred ca-i tare fain. O sa-l testez pe barba mea si apoi va raportez parerea ;) 

Pentru inghetata asta, am folosit cirese congelate - pe care le-am 'batut' cu facaletu pana s-au prefacut in bucati micute. Am mixat frisca, am turnat peste ea laptele condensat, am pulsat cu ciresele zdrobite, am stropit totul cu siropul de cirese (nici nu va zic ca puteti folosi orice alta aroma de sirop concentrat aveti la indemana, in functie de fructele pe care le incorporati in compozitie) si am amestecat usor toate ingredientele cu o spatula. Apoi toata cremosenia asta si-a gasit drum spre aparatul de inghetata... si-n 40 minute ni s-a rasfatat in fata ochilor minunatia asta dulce, parfumata de vara. 

Daca nu aveti aparat de inghetata, nu-i bai! O varsati intr-un vas pe care il ascundeti in congelator pentru 40 minute, apoi o scoateti si-o mixati ca sa-i spargeti cristalele de gheata si mai repetati o data procedura asta dupa 30 minute (daca mai aveti stare) si cam gata!  Repet: e
 di-vi-na!! si extrem de simplu de facut, nu-i asa?

Acu ma simt asa oleaca strange ca n-am stat la povesti, dar va las in compania altora mai vechi.. Gasiti aici pe strada principala cu retete - dreapta jos - la dulceata vs inghetata - vreo 10 tipuri de inghetata... doar spor si pofta sa aveti ! Hugs to all s'un vikend de poveste ! 


Reteta imi apartine.

13 iunie 2012

Ciorba cu afumatura


Dupa termometru, a venit vara in sfarsit si nu se da prea usor plecata ;). In ciuda faptului ca-mi place maxim sa-mi umplu burtica zilnic cu-nghetata, si eventual sa-mi intind macar o data-n 'trimestru' pielea branza pe nisipul fierbinte, n-o accept prea usor! Nu suntem prietene si nici nu ne zicem 'ce misto esti fata'! This will never happen, no! 

Faza misto e ca nici al meu nu se omoara dupa ea, ea - fiind vara! Asa ca mancam ciorbita cu afumatura (si toate cele cu porcu ista fain - eu mai rar recunosc; el cateodata-ntotdeauna), poate poate o alungam cu gandul si vine acusica ploaia/toamna/iarna ;) hapciu ! (bless me). Ei na, si voi acu'.. nu aruncati in mine cu-nghetata. Mai bine intrebati-ma:  "cum e ciorbita asta, fata?" Iar eu va raspund:  'e providentiala, fix asa!'.. Mai are sens sa va zic cum merge ciorba asta iarna? E genul ala de zama cu care te dregi dupa o chefuiala zdravana sau in devenire.. Unde mai pui ca e musai sa o serviti cu un pahar de palinca de tara; da pe bune ca n-ar trebui sa strambati din nas nici la un pahar cu vin rosu - sa tot fie sec sau demi, zic.


Plus ca era musai sa postez reteta. Cunosc eu o minunatie de fata careia ii saliveaza gurita cand se gandeste la zeama d'asta, bașca de cand a vazut poza pe FB;). Si mi-i tare drag s-o aud spunand..  "ce zama buna, numai la buna am mai mancat asa ceva!'. Asta e reteta bunicii, si n-are cum sa fie altfel decat un vis aievea. Eheii, dragii mei, atunci notati/printati reteta.. si intocmai cum va destainui mai jos sa procedati dara la facerea ei, fara nici o modificare asupra-i! 

Ingredientele sunt: 800 grame ciolan afumat (fara os), 3,5 l apa, 1 ceapa mare, 1 ardei mare gras, 2 morcovi potriviti, o bucata de telina (cam cat morcovii aia 2), 2 cartofi mari, 3 linguri cu orez, 400 grame tomate despielitate si taiate cubulete (la conserva am avut eu - de la Cirio), zeama de la o lamaie, 1 lingurita rasa cu tarhon uscat, 1 lingura cu marar proaspat - fin tocat, 1 legatura de leustean proaspat, 1 lingura plina cu sare, 2 cuisoare.

Taiati ciolanul afumat in bucati potrivite si puneti-l in apa (3,5 l) la fiert. Aveti grija la spuma.. cand da sa-si verse nervii-n cratita o eliminati din zama si va vedeti mai departe de treaba. Dupa ce ati adunat spuma si a inceput apa mintenaș sa fiarba - adaugati ceapa taiata marunt, sarea, ardeiul gras taiat cubulete, morcovii dati pe razatoare (da ever nu pe aia fina, ca-i schimba gustul zamei in crema in loc de ciorba), telina si ea trecuta prin aceeasi cazna (razatoarea) si lasati totul la fiert (la foc potrivit) timp de 20 minute. 

Apoi adaugati cartofii taiati dupa plac (eventual mai puteti adauga unul - depinde cat ii aveti de mari; ai mei erau (fiecare) o idee mai mari decat un fruct mango si au fost suficienti), orezul si mai lasati la fiert 10 minute. Intra in hora mai departe cuburile de tomate, punand d'un magic dans impreuna cu restul ingredientelor ramase.. adicatelea zeama de lamaie, tarhonul, mararul, jumatate legatura de leustean fin taiat.. si nu mai stati pe ganduri : gustati si potriviti de sare daca mai e nevoie (da eu tind sa cred ca n-o sa fie cazul). Si lasati ciorba la foc molcom 10 - 15 minute.. 

Cand luati vasul de pe foc, adaugati leusteanul ramas, cele 2 cuisoare si sigilati vasul cu capacul ! Parfum nu alta! Nu va speriati, nu intrec aromele limita legala la cantitatea de ciorbita, e fix cat trebe. Lasati totul la locul lui .. numai sa nu mancati 'cuiul' daca nimeriti vreunu prin ciorba;) Adevarul e asta.. luati-va vreo 2 zile de concediu.. o sa mancati pan' o sa plesniti si o s-o luati de la capat, pe cuvantul meu! Cuisoarele alea o sa va copleseasca fiinta. Cine n-are habar ce ati pus in zeama si nici nu v-ati destainuit , nu suflati o vorba.. e magie pura, domle', e pur si simplu magie, s'apoi dati-le linkul de aici!;) Secretul mi l-a impartasit buna, Dumnezeu s-o ocroteasca acolo unde isi impartasesc ingerii nepretuitele secrete..


Stay tuned.. curand urmeaza dulcegaria asta mirobolanta de mai la vale ;) .. si un concurs cu utile si dragalase premii.. sper eu sa va placa. Pana atunci, sa aveti zile senine si pline de savoare..